Sapientia se dezvoltă: a fost inclusă în clasamentul universităților din România, digitalizează, și se pregătește să înființeze o nouă facultate

Sapientia.ro Sapientia.ro
Neptun  Moodle  ISSUU  Könyvtár 
Sapientia se dezvoltă: a fost inclusă în clasamentul universităților din România, digitalizează, și se pregătește să înființeze o nouă facultate
Sapientia se dezvoltă: a fost inclusă în clasamentul universităților din România, digitalizează, și se pregătește să înființeze o nouă facultate
Sapientia se dezvoltă: a fost inclusă în clasamentul universităților din România, digitalizează, și se pregătește să înființeze o nouă facultate
12 Decembrie 2022

În 2012, Universitatea Sapientia a devenit o instituție acreditată, o parte integrantă a sistemului național de învățământ superior din România, urmând ca până în 2022 să ajungă o instituție de referință a aceluiași sistem, atât din punctul de vedere al educației și al excelenței în cercetare, cât și al implicării comunitare și sociale. În cadrul conferinței de presă de sfârșit de an, membrii echipei de conducere a instituției au relatat, printre altele, despre acreditarea universității, despre includerea în clasamentul Metaranking, publicat recent, despre procesele de digitalizare care au avut loc și sunt planificate în cadrul universității, precum și despre dezvoltările de infrastructură și despre creșterea importanței Centrului de studii din Sfântu Gheorghe.

Universitatea Sapientia se poate mândri cu mai multe realizări în domeniul educației și al excelenței academice. Cu ocazia acreditării instituționale din primăvară universitatea a obținut pentru prima oară cel mai înalt calificativ , cel de ”grad de încredere ridicat”. În ceea ce privește clasamentele universitare, rectorul universității, prof. univ. dr. TONK Márton, a transmis o veste importantă: în acest an, pentru prima dată, Universitatea Sapientia a fost inclusă pe lista Metaranking universitar, care cuprinde doar 31 de universități din cele 102 instituții de învățământ superior din România, iar instituția noastră se află pe locul 14, poziție împărțită. "Ne străduim să ne încurajăm cadrele didactice titulare să desfășoare activități științifice, deoarece numărul de publicații și de citări este principalul factor care influențează clasamentele. Rezultatul Metaranking 2022 demonstrează că Universitatea Sapientia se află în “clubul celor mari”, și în cei 21 de ani de existență și-a lăsat amprenta. Putem spune, de asemenea, că a început o nouă eră în viața universității, confirmând ferm că suntem o instituție competitivă atât în ceea ce privește cercetarea științifică remarcabilă, cât și în ceea ce privește activitatea didactică", a adăugat rectorul. Prof. univ. dr. BALOG Adalbert, prorector responsabil cu cercetarea științifică, a reafirmat acest lucru, spunând că "Sapientia și-a asumat în mod conștient misiunea de a recunoaște și de a sprijini cadrele didactice în activitatea lor de cercetare începând cu anul 2017, și a dezvoltat un sistem al sporurilor de excelență pentru a-i recompensa, pentru care cei vizați pot candida. În cifre: în timp ce în 2017 au fost publicate, în medie, aproximativ 10-12 publicații în reviste recunoscute la nivel internațional, în 2022 avem aproape 50 de publicații de înaltă calitate. Vom acorda o atenție sporită lucrărilor publicate în bazele de date internaționale, iar în acest demers jurnalul ACTA ne este un real ajutor. În prezent, ne situăm pe locul 3400 din 30.000 în sistemul Webometrics, ceea ce înseamnă că ne aflăm în top 12%" pe plan mondial.

În ceea ce privește procesul de digitalizare, schimbarea a fost vizibilă încă de la începutul lunii ianuarie, deoarece universitatea a început noul an cu un website nou și modern, care permite și plăți online. În plus, după cum s-a anunțat la conferința de presă de sfârșit de an, universitatea a obținut o subvenție majoră de 2,4 milioane de euro pentru a sprijini dezvoltarea procesului didactic și de cercetare. "Acest lucru ne va permite să ne dotăm sălile de predare cu echipamente audiovizuale de ultimă generație în toate sediile noastre și să facem o modernizare majoră a bibliotecilor, cum ar fi scanere performante pentru a ne ajuta să la digitalizarea colecțiilor. Pe lângă modernizarea infrastructurii informatice , pregătim și o serie de alte îmbunătățiri. De exemplu: planetariul preconizat în Miercurea Ciuc, dronele sau imprimantele 3D care urmează să fie achiziționate în Târgu Mureș, sau lunga listă de echipamente de film și fotografie pentru Cluj-Napoca", a declarat prof. univ. dr. FARKAS Csaba, directorul responsabil de informatizare și comunicare al universității. El a spus că noul set de instrumente, cum ar fi programele pentru traducere și interpretare, echipamentele high-tech sau ochelarii VR, le vor permite studenților să lucreze cu tehnologii educaționale și de cercetare care sunt în conformitate cu tendințele actuale, și îi va ajuta să devină specialiști mai competenți. Răspunzând la alte întrebări, directorul a precizat că planetariul, de exemplu, va fi probabil funcțional din aprilie 2023, după ce va trece printr-un proces de achiziții publice. Rectorul TONK Márton a adăugat că "planetariul este, de asemenea, un nou exemplu al faptului că Universitatea Sapientia își depășește obiectivele primare, iar prin realizări similare dorim să răspundem nu numai nevoilor profesorilor și studenților, ci și ale publicului larg".

În cadrul conferinței de presă s-a discutat și despre situația specializărilor din centrul de studii din Sfântu Gheorghe, menționate de mai multe ori în acest an. "În prezent, în oraș funcționează deja două programe de studiu de licență: Silvicultură, care a demarat în 2019, și Agricultură, care a obținut acreditarea în acest an, iar specializarea Sport și performanță motrică a obținut autorizația de funcționare provizorie în toamna anului 2022", a declarat rectorul TONK Márton, care a mai dezvăluit că în luna noiembrie a acestui an Consiliul Director al Fundației Sapientia a decis înființarea unei facultăți de sine stătătoare la Sfântu Gheorghe. Acesta poate fi considerat cel de-al treilea pas formal în acest sens, primul fiind înființarea Consiliului Centrului de studiu din Sfântu Gheorghe în primăvara anului 2021, în cadrul căruia colaborează reprezentanții celor trei facultăți. Al doilea demers a fost prezentarea planurilor pentru noul campus, care a avut loc tot în această perioadă. În acest context, rectorul a asigurat presa că aprobările formale au fost deja obținute, și urmează finalizarea planurilor de execuție. "În urma deciziei Consiliului Director, se poate demara activitatea de pregătire: analiza condițiilor legale și pregătirea documentației corespunzătoare. Aceasta este o nouă etapă importantă în dezvoltarea Universității Sapientia", a adăugat rectorul, care se va derula conform unui scenariu care va coordona operațional și va facilita tranziția, respectiv transferul programelor de studii aparținând la ora actuală de celelalte facultăți. TONK Márton a subliniat faptul că "vom face tot ce este necesar și suficient pentru a corespunde așteptărilor Consiliului Director".

Răspunzând la o întrebare din partea presei, rectorul universității a făcut declarații și legat de modul în care bugetul Sapientia a fost afectat de criză: la fel ca familiile din Transilvania, și universitatea a fost nevoită să își regândească bugetul. A adăugat că "sunt liniștit pentru că am reușit să adoptăm un buget care anticipează securitatea". De asemenea, el a subliniat că o măsură importantă a fost aceea de a ne folosi de oportunitățile oferite de implementarea modalităților de desfășurare a activităților didactice online, în limita de 10% stabilită la nivel național, și de a introduce o perioadă de 2 săptămâni de cursuri online, care va contribui totodată și la raționalizarea consumului de energie. Cu toate acestea, de la jumătatea lunii februarie, semestrul al doilea va fi reluat prin cursuri cu prezență fizică.

 

Știri
2025-07-23
2025-07-17
2025-03-10
2024-10-25



Tag-uri

Peste 3500 de elevi de liceu au avut ocazia de a descoperi Universitatea Sapientia
După o pauză de doi ani, Universitatea Sapientia a revenit la liceeni maghiari din întreaga țară pentru a răspunde la întrebările lor privind programele de studii oferite. Pe parcursul turneului de informare, care s-a desfășurat în perioada 14-18 noiembrie 2022, echipele formate din studenți Sapientia au susținut aproape 100 de prezentări.

Zilele Porților Deschise s-au încheiat cu succes
În primăvara anului 2022, elevii de liceu interesați au putut vizita din nou centrele noastre de studii din Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe.

Zilele Porților Deschise - din nou cu prezență personală
După o pauză de doi ani, în primăvara anului 2022 elevii interesați pot vizita din nou în persoană locațiile noastre. Vă așteptăm la vizite individuale sau de grup în Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe! Participarea este, desigur, gratuită, dar înregistrarea este necesară, deoarece locurile sunt limitate.

Sapientia.ro

UNIVERSITATEA SAPIENTIA

Universitatea Sapientia

Universitatea „Sapientia” este o instituție autonomă a maghiarilor din România, care și-a definit principala menire în a-i asigura acestei comunităţi naţionale o educaţie şi o viaţă ştiinţifică la un nivel profesional recunoscut.

Contact

Facultatea de Științe ale Vieții și Sport

Sfântu Gheorghe,  str. Ciucului nr. 50
Tel.: +40 371 368 451
E-mail: sepsi@uni.sapientia.ro

 

btz webdesign